Renate Weber: Nu există pe agenda Guvernului adoptarea ordonanței de urgență propusă de AEP

Renate Weber: Nu există pe agenda Guvernului adoptarea ordonanței de urgență propusă de AEP
Publicat: 03/05/2019, 10:59

Totodată, Weber a afirmat că cetățenii înscriși în Registrul Electoral și pe listele electorale coincide cu numărul întreg al populației României.

„Eu văd că deocamdată e o inițiativă care vine de la Autoritatea Electorală Permanentă, dar nu am nici o dată care să susțină că Guvernul va adopta o astfel de Ordonanță de Urgență. Pe fond, cred că întotdeauna avem nevoie de stabilitate, în sensul în care noi trebuie să știm clar cu multă vreme înainte de fapt câți suntem și în Registrul Electoral și pe listele electorale, iar eu dacă mă uit la aceste cifre, văd că ele cam coincid cu populația României și nu mai înțeleg unde mai sunt copiii. Cred că trebuie să ne facem curățenie în acest domeniu pentru că întodeauna vom avea discuții în contradictoriu pe aceste teme. Avem nevoie de stabilitate și din datele pe care le am eu, nu există pe agenda Guvernului adoptarea unei astfel de Ordonanțe”, a declarat Renate Weber, vineri, RFI.

Europarlamentarul ALDE a adăugat că nu susține referendumul inițiat de președintele Klaus Iohannis pe tema justiției, considerând că cele două întrebări adresate populației conțin de fapt șase ipoteze.

„Eu privesc cu ochiul unui jurist întrebările puse de președinte. Cele două sunt de fapt șase, adică ele conțin șase ipoteze distincte, la care oamenii pot vota diferit. Eu însămi am abordări diferite pe cele șase ipoteze și atunci mi se pare că de fapt chemarea la referendum ar fi ceva ipocrit din partea mea, câtă vreme eu însămi nu sunt convinsă că este necesar acest referendum. Eu îl văd ca pe un exercițiu electoral din partea președintelui Iohannis și nimic altceva”, a explicat Renate Weber.

AEP a publicat o propunere de modificare, prin OUG, a legislației electorale care să fie aplicată la alegerile europarlamentare și referendumul pe Justiție din 26 mai. Autoritatea propune validarea referendumului prin opțiunile valide ale alegătorilor înscriși în Registrul electoral la data votării, potrivit documentului pus în dezbatere publică.

Astfel, alineatele (2) și (3) ale articolului 5 ale OUG prevăd următoarele: „(2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în Registrul electoral la data votării. (3) Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși în Registrul electoral la data votării”.

Legislația electorală în vigoare prevede că rezultatul referendumului este validat prin opțiunile alegătorilor înscriși pe listele electorale permanente.

„(2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. (3) Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente”, conform Legii 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

Pe 25 aprilie, Klaus Iohannis a semnat decretul de organizare a referendumului din 26 mai, care va avea loc în aceeași zi cu alegerile europarlamentare.

Întrebările care vor fi puse românilor sunt: „1. „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?” 2. „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Singurul oraș din România în competiția pentru titlul de Capitală Verde Europeană
×